29 iulie 2010

Matinale…

(5 feb 2010 - sorin.vestic.ro)Se întâmplă uneori dimineaţa să mă întreb „ce zi e azi?”, pentru că „ieri” a trecut pe lângă mine… Se întâmplă, de regulă, când îmi fac program sau când ştiu sigur ce mai am de făcut după ora 17, că (nu-i aşa?!) munca scurtează ziua cu 8 ore.
Lunea e criminală. În fiecare luni îmi doresc să fie duminică, chiar dacă nu merg la biserică şi nici nu mă „relaxez” în familie. E pe zi ce trece tot mai tristă munca în România. Dacă nu reuşeşti să faci din orice banalitate o mică plăcere a vieţii, te duci dracului.
Pe scena sărăciei naţionale se joacă piesa bolnavilor mintal. Majoritatea angajaţilor cred că un salariu de 1000 de lei e o reuşită, pe când străinii nu-şi pot imagina cum de ne descurcăm cu preţurile occidentale.
România este, după cum spune şi prima blondă-n stat, „the land of choice”… poţi alege să nu faci nimic sau să iei atitudine şi să te omoare sistemul, căci la gogoşeria de stat se vând crize şi gripe.

Există totuşi popoare care au găsit soluţii pentru criză, sărăcie şi gripe. Japonezul de rând s-a baricadat în faţa calculatorului, ca noi (bloggerii) de altfel.

PS: Am vrut să scriu iniţial despre jenanta apariţie a cărţii biografice cu DVD despre Newton, marca Adevărul Holding, dar mi-a trecut :D

Niciun comentariu: