11 iulie 2009

Fuck You România!

Nota: Acest articol este scris la nervi. Eventualele formulări fără sens şi greşelile gramaticale mi le asum.

Ieri (10/07/2009) a murit în mine ultima urmă de patriotism sau ce dracu o fi fost sentimentul ală pozitiv legat de ţară. Mi s-a furat bicicleta. Mi s-a furat din faţa geamului, în centrul Aradului, în miezul zilei. Era legată de un copac. Doar 20 de minute am lăsat-o nesupravegheată.
Eram în vizită la un prieten, proprietar al geamului cu vedere spre vehiculul cu două roţi. Şi lui i s-a furat o bicicletă în urmă cu ceva timp. I s-a furat de pe balcon.
Pe fondul şocului am sunat la poliţie. Am dat detalii despre bicicleta şi aproape că nici n-am observat că pomul de care o legasem era scos din pamânt. Am fotografiat copacul şi am plecat, însoţit de prietenul meu, către secţia de poliţie pentru a depune plângerea.
Ajunşi la secţie am fost primiţi de un mitocan de agent de serviciu, care nu doar că dădea semne clare că-l doare-n cur de necazul meu, ci a şi încercat să-mi sugereze că eu sunt vinovat pentru furt. Situaţia a durat un sfert de oră, până când mi-a mototolit prima declaraţie pe motivul că „n-am formulat-o cum trebuie”. În secunda doi m-au apucat draci. M-am spart într-un val de reproşuri la adresa instituţie, fără să uit ai menţiona „organului” incompetent că am avut ceva mai devreme o discuţie telefonică cu un superior al său, apropiat mie.
Automat, individul şi-a adus aminte de apelul meu dat la 112 şi culmea, cunoştea caracteristicile bicicletei. Şi-a chemat „întăriri”, alţi 2 oameni ai legii, îmbracaţi în civil şi mult mai educaţi, cu care am reuşit să am o conversaţie păgubit-poliţist. Măcar ultimii doi m-au liniştit spunându-mi: „avem o listă lungă de biciclete furate şi sunt şanse minime să ţi-o găsim”.
Deci, în ditamai oraşul de graniţă se fură ca-n codru. Mi s-a furat a treia bicicletă, în 3 ani de zile, la o zi după ce am cumpărat-o şi prima dată când am lăsat-o nesupravegheată. Se fură în miezul zilei, în văzul lumii, în absenţa organului plătit bine din bani publici.

O să-mi iau altă bicicletă, cu care probabil c-am să dorm în pat, cu cuţitul sub pernă. O să-mi iau altă bicicletă din nevoia de a face mişcare şi nicidecum că aş mai dori să fiu ecologist în România. O să îmi iau altă bicicletă ca să o leg de un copac pe centru; să o pândesc până vine unu să mi-o fure; să mă asigur că măcar un hoţ de biciclete nu va mai pedala în viaţa lui. O să îmi iau altă bicicletă ca nu cumva să aibă timp străinii să mă considere un român prost, care scuipă seminţe pe jos, nu face sport, poluează şi mai are o căruţă de defecte, toate cu miros naţional.
Închei prin al cita pe un amic de-al meu: „fereşte-mă doamne de poliţie că de înfractori mă păzesc singur”... iar Armstrong nu va câştiga anul acesta Turul Franţei.