GROAPA CU LIPICI
"orice lucru bun în viaţă e ilegal, imoral sau îngraşă"
29 iulie 2010
Apocrif
(03 apr 2010 - sorin.vestic.ro)
Scurt:
Trei zile moarte. Zile fără Dumnezeu, fără discernământ; zile triste. Zilele scriitorilor alcoolici, zile de ciroză sau Paşte …toate motivele electorale şi învierea.
Lung:
Acest criminal de religios eveniment ne-a luat prin surprindere. Nimeni nu aştepta Paştele atât de repede. 1 aprilie s-a dovedit a fi mai serios ca niciodată, iar mielul belit… cam cât o pisică zdravănă.
În vinerea mare nu se mănâncă pizza. E post, dar dacă totuşi comanzi una, nu te speria de negrul care ţi-o aduce… e NEGRU.
Se bea la modul criminal… cu patimă. Se cinsteşte învierea de parcă i-ar mai păsa cuiva de credinţă, de spirit, de viaţa de dincolo de trăiri.
Suntem creştini!
Picătura…
…care a umplut paharul… a fost venin.
Ceva îmi spune că regresul României a prins viteză. Social, cultural şi economic suntem praf. Dacă încercăm să OBSERVĂM ce vedem şi ce auzim reies următoarele:
-mulţi tineri vor să părăsească ţara;
-mulţi oameni plâng de foame;
-averile aleşilor sunt de neimaginat;
-crimele, sinuciderile, tâlhariile, jafurile şi violurile curg lanţ;
-vânzări record la băutura ieftină;
-reapare credinţa-n Dumnezeu;
-se vorbeşte mult despre dictatură, dar şi despre „preabunul” Ceauşescu.
Nu vreau să cred că ne pierdem ţara pentru că majoritatea nu face nimic. Majoritatea n-a făcut şi n-o să facă niciodată nimic, dar trebuie condusă pe drumul cel bun.
Operaţiunea „Şotronul” vă începe sâmbătă, 13 martie, la ora 13:00, în faţa primăriei din Arad.
Tot poporul este invitat. Viva la Revolution!
PS: Creta şi-o procură fiecare cum poate.